Tatic+alaptare=SPRIJIN

No, doar a fost ziua barbatului, pe 5 mai, si imi iau inima in dinti (si tastatura intre maini), sa scriu o data si-o data o postare despre alaptare. Cu care sa particip aici. Asa cum pe mine m-au ajutat tare mult experientele altora, povestite pe blog, imi doresc sa pot fi un pic de folos altora.

Am nascut la maternitatea Cantacuzino din Bucuresti (despre nastere cu alta ocazie), unde asistentele nu sunt deloc pro-alaptare. Teoretic, alaptam copilul o data la 3 ore, dar practic mi s-a intamplat sa ma duc la 6 dimineata la copil si s-o gasesc pe asistenta care-i dadea chiar atunci biberon cu lapte praf. m iesit din spital la 3 zile dupa nastere, cu copilul pe alimentatie mixta.

Acasa am pus-o numai la san, si ne-am muncit un pic pana a supt cum trebuie, s-a lasat cu ragade, sani umflati in primele saptamani, avand in vedere ca nici nu o tineam cum trebuie.

Am avut mare noroc ca mama si medicul de familie mi-au desfundat canalele si mi-au dat incredere sa continui, chiar si cand disperam - o alaptare putea sa tina peste 1 ora, timp in care bebe sugea cateva secunde, adormea un pic, iar sugea, iar dormea. Lapte aveam destul, dar ma indoiam de calitatea lui - de ce i-ar fi bebelusului foame asa des si ar suge asa neregulat (o data la 1,5-2-2,5 ore zi si noapte, uneori la 30 min dupa ce "incheiase" masa).
M-am stresat in privinta calitatii laptelui, mai ales ca laptele care-mi curgea cand se umflau sanii (foarte des, in prima luna) era transparent ("apa chioara"). Noroc cu Internetul si sfaturile altor fete, stiam ca asa e laptele de inceput, si am vazut ca devenea mai consistent in timpul unei partide de alaptat (sau muls).
O parte din stres s-a topit la prima cantarire - copilul meu a luat 1,5 kg in prima luna. Deci laptele meu era bun. Trebuia doar sa invatam tehnica suptului, sa scap de ragade si sa suga "mai eficient". Medicul de familie mi-a spus ca e ok ca o masa sa dureze chiar si 90 de minute, fiindca bebelusii nu au putere sa suga bine si adorm des, ceea ce m-a consolat oarecum. In orice caz, in primele 2 luni nu am facut decat sa alaptez, zi si noapte. Intrucat pe atunci nu practicam cosleepingul, noptile erau un cosmar - de-abia asteptam sa vina ziua, s-o plasez in bratele vreunui bunic si sa dorm 2 ore intregi. Ah, nu mai mentionez distractia cu statul pe scaun, dupa o epiziotomie urata, si imposibilitatea de a gasi o perna decenta pentru alaptat (merita investita, la urmatorul copil sigur mi-as lua una).
Distractia era cam asa: auzi copilul plangand, da-te jos din pat inainte sa faca galagie prea mare, localizeaza perna de supt, ia copilul, aseaza-te cat mai comod pe un scaun, aranjeaza copilul pe perna incat sa doara cat mai putin suptul, incearca sa tii copilul nemiscat cat suge, sa nu-i schimbi pozitia la san. A incheiat? misca un pic, poate mai vrea sa suga (90% din cazuri). Nu mai misca? tin-l un pic pe umar, poate ragaie. Daca se trezeste, iar vrea la san. Daca nu, incearca sa-l pui in patut. Daca se trezeste, tine-l in brate, canta-i sau da-i iar san. Si tot asa, de cateva ori pe noapte. Aproape am ajuns in pragul unei crize de nervi de oboseala.
(nu vreau sa sperii pe nimeni, asa facea copilul MEU, ceilalti 4 verisori ai nu faceau asa, desi tot alaptati erau).
Atunci am inceput sa tin copilul in pat, la inceput cateva ore, spre dimineata. Am observat ca dormea mai mult si mai bine cand ma simtea langa ea.
Usor usor, au trecut si ragadele, ne-am obisnuit una cu alta, si bebe a luat 1 kg in a 2-a luna.

Bun, bun, dar unde apare tatal? Cum am iesit din spital, am fugit (de caldura!) spre Valcea, iar taticul a ramas singur si neconsolat la Bucuresti, pana la botez (cam 2 luni).
Intre timp, incepusem sa iau copilul in pat cu mine - de pe la 3-5 dimineata incolo, cand nu mai puteam sa stau cu ea in brate. Bebe isi facuse deja obiceiul sa adoarma la san si nu se dadea dusa de-acolo, cand o luam incepea sa urle si nu se oprea pana nu simtea sfarcul in gura la loc. Suzeta n-a vrut niciodata, nici degete, leganatul n-a mers (legana si-i canta biata soacra-mea de mi se facea mie somn, dar copilul urla in continuare).
Am ajuns la Bucuresti cu ceva teama si indoieli. Taticul din povestea asta se trezea la ora 6 ca sa se duca la munca. Ori fie-mea de-abia adormea la ora aia, daca avea ea bazdaci (colici n-a avut, slava Domnului). Eu citisem despre cosleeping in 3, dar stiam si ca multi tatici nu-l agreeaza.
Mai ales ca aveam un patut asa dragut, numai bun de dormit in el. Deci in primele nopti am incercat sa fac copilul sa doarma in patut. O puneam in patut dupa ultima masa, dormea un pic; cand se trezea, leganam patutul si-i cantam, iar ea urla disperata. O luam in brate, o linisteam, o puneam in patut, urla iar. O luam in pat. In a 3-a noapte, a urlat cateva minute bune (mie mi s-au parut o eternitate), si am luat-o in pat. De tot.
Tatal n-a protestat. Nu l-a deranjat ca, desi copilul era asa mic, ajungea sa ocupe aproape o juma de pat, si lui ii mai ramanea doar o treime. Nu l-a deranjat ca eu ma foiam noaptea de pe spate intre-o parte, ca sa-i dau sa suga cand se trezea. Nu l-au deranjat nici glumele colegilor la munca (ai caror copii dormeau in patut), nici ce-ar zice rudele sau prietenii.
M-a sprijinit mereu cu alaptarea, fara sa-l deranjeze ca uneori m-au vazut straini/apropiati alaptand. M-a ajutat sa gasesc un loc de alaptat pe unde ne-am dus, sau, daca nu am gasit niciunul, a stat pe langa mine, sa ma ajute cu bebe. Nu iau lucrurile astea "for granted", pentru ca am vazut tati care nu le fac.
Sotul meu devenise expert in a tine copilasul pe umar dupa ce sugea, ca sa ragaie mai bine.
S-a ferit de raceli, ca sa nu racesc si eu si sa trebuiasca sa iau pastile. Mi-a cautat medicamente care sa nu interfereze cu alaptarea. Nu m-a presat sa incep diversificarea. Nu s-a frustrat cand copilul a respins sucul de mere, morcovi sau portocale, preferand sanul. Nu s-a luat dupa cei care spuneau "are 6 luni, cat mai suge?". Nu mi-a zis sa-i dau copilului ceai noaptea, ca sa o dezvat de suptul nocturn.
Nu a tinut sa manance anumite lucruri, ca sa nu-mi faca mie pofta (de fasole, mazare etc.). Nu s-a suparat cand mi-am luat numai mere Granny-Smith sau am vrut fructe de padure.
Nu a tinut sa fie gaseasca numai vase spalate, curat oriunde, pe motiv ca "tu stai acasa cu copilul". Dimpotriva, ma ajuta la curatenie si spala el vasele, daca-l rog frumos (de 3 ori :D).

Ce a primit pentru rabdarea lui?
Un copil frumos si sanatos, care la 3 saptamani isi tinea singur gatul, la 3 luni avea 7 kg si lungimea unui copil de 6 luni, care n-a fost bolnav pana la 9 luni.
O nevasta care nu l-a stresat cu diverse formule de lapte praf, cu sterilizatul biberoanelor si cu "scoala-te si tu sa-i faci laptele".

In opinia mea, pentru alaptare e nevoie de cateva lucruri:
- o mama care SA VREA din tot sufletul sa alapteze si sa treaca peste ragade, oboseala, parerea celor din jur
- un copil care SA VREA SA SUGA (dorinta care scade cu fiecare picatura de lapte din biberon)
- mult SPRIJIN de la cei apropiati - de la un doctor/consultant in lactatie/mama care a mai alaptat, la inceput; apoi de la tatic, ca sa continue alaptarea cat mai mult.

Sotul meu e de acord sa alaptez cat o vrea copilul. In fond, daca tot stau acasa, de ce mi-as intarca fetita? Ei ii face placere, la fel si mie. Nu se omoara cu mancarurile, in afara de supa, iaurt si piure de legume.

Sper ca nu se sperie nici o mamica de unele lucruri descrise mai sus.

Am vrut sa subliniez cat de importante sunt anumite lucruri care-ti pot usura alaptatul: desfundarea canalelor (pentru a evita angorjarea sanilor), o perna buna de alaptat, gasirea unui loc confortabil pentru alaptat, renuntarea la stanjeneala/rusine in privinta alaptarii sau practicarea cosleeping-ului.
O data ce corpul mamicii se obisnuieste sa alapteze si trec ragadele (cam in 3 saptamani), alaptatul devine placut. Fie-mea parca-i intotdeauna mai draguta cand zambeste la san. Si, daca o alaptez si azi, la fix 9 luni, o mare parte din "vina" o poarta taticul rabdator si sprijinitor.